Tot timpul

Da, tot timpul! De fiecare data. In momentele astea ar trebui sa ai mintea odihnita, sa poti stoca informatii, sa nu fii distras de nimic. Dar nu e asa. Desi maine am examen, ba chiar unul din alea grele, cu materie multa si intortocheata [poate voua vi se pare simpla contabilitatea, mie nu'mi intra in cap si pace], e atat de frumos afara, incat nu ma pot gandi la altceva decat la drumurile pe care le faceam prin Cotroceni, la picnicurile din curtea liceului, la Academie si cel mai mult la ea. Nu o sa va spun cine este ea. Nici nu o sa spun fraza aia care a devenit arhi-cliseu. Ba da! Stie ea despre ce vorbesc. O vad si acum in fata ochilor. Imi face cu mana. Zambeste. Vreau sa o strang in brate si dispare. Stiu unde e, stiu ce face, dar nu o mai pot atinge, nici macar vedea. Nu pot decat sa imi imaginez ce face acum si sa ma gandesc la ea. Trebuie sa ma ocup, sa ma consum, sa caut. Dar nu pot sa ma concentrez. Orice as face tot nu pot sa imi scot astea din cap. Nu pot sa imi adun gandurile. Mai degraba as vrea sa nu ma mai gandesc. Sa ma eliberez total de orice senzatie, de orice gand, de orice impuls. Mai dureaza pana ma obisnuiesc. Mai dureaza pana reusesc sa imi controlez cugetarile. Pana atunci tot o sa visez. Lasa'te prada avantului pe care il ai si nu te mai opri la nimic. Traieste clipa. Fie ce'o fi. Nu te lasa incoltit si evolueaza.